Escazu

Ieri, la ora de spanglish (si oleaka de franceza pe care o stie Cata) am aflat mai multe kestii despre Escazú (districtu’ unde stam).
Este poreclit “Ciudad de la Brujas” – Orasul Vrajitoarelor – cica, demuuult, tare demult, pe-aici se umbla cu vrajeli.

In prezent se umbla cu altceva: am avut o discutie interesanta cu Anilee (boss’s wife) atunci cand ziceam de “High level dinner”: gambling stuff. Some “big guys” live around here.

The houses

aici sint numa’ si numa’ case ‘de la mama lor’ – construite cu bun gust, placute la vedere, culori finutze, incanta okiu’…
Gardurile sint inalte, uneori de piatra masiva, portzi la fel de masive. Si daca asta n-ar fi fost de-ajuns au pus si garduri electrice, cu sarma ghimpata asta cum vedem in filme la pushkariile din USA. De ce oare?
Pentru ca aici “are living big people” – pe langa rezidentele unor ambasadori mai sint si altfel de rezidente: gambling mobs si cine stie ce altfel de mobs. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici. Oricum, ideia e, ca atunci cand ne-am pierdut, nu ne-am simtit in pericol sau amenintzati de ceva – we were totally stress free. E placut sa mergi pe strazi, sa te pierzi printre ele, spre desfatarea okilor. Super case, super curatzenie pe strazi si super fauna. Se spune ca Escazu si Santa Ana sint cele mai “safe places” din Costa Rica.

The air…

Incomparabil cu cel de-acasa.
E curat. E rece (we’re in da’ mountains bucket, remember? aaa.. nu stitzi inca, va zic mai incolo). Si cateodata miroase a ceva, a o frunza, copac… ceva de genu’ asta – inca nu m-am prins.
Nu stiu cum sint oamenii “ca si oameni”. So far I don’t care about it.. (yet). Oricum, aseara (cand eram la bere) mi s-a dat un sfat: “trust no one around here”. Noted!

The rain

Cand ploo e de vis. Pana si ploaia aici e din cea mai fina… atat de fina ca trebuie sa-ti intinzi senzorii la maxim sa-ti dai seama daca te-a picurat sau daca e atmosfera ‘uda’. Da, e umezeala multa. La intrarea in camere avem gresie pe jos. Desi incaltzarile sint uscate, pe gresie ne putem rupe gatu’ daca nu sintem atena. Oricum, e o kestie minora.
Aseara, de exemplu, dupa ora de spanglish, bossu’ a adus niste popocorn si l-a lasat pe masa de-afara. Cand am venit acasa (vreo 5 ore mai tarziu) si am incercat popcornu’, era moale… nu mai crantzanea deloc.

Iarba verde de acasa.

Hmm… aici e o kestie, tare interesanta. Iarba e deasa, parca ar fi numai din trifoi. Si groasa – strat gros – a 2-a zi cand am venit aici am stat descultz toata ziua – nu m-am putut abtzine sa nu zburd prin gradina. It’s just amazing.
E moale, e pufoasa, ti se afunda piciorul in ea ca intr-un covor persan de 5 stele. Si curata (pana nu face Roxy kestii pe ea – despre Roxy later). Curata pentru ca exista un pushti (ingrijitor) care o curatza si o uda in fiecare zi. Dimineatza cand ne trezim el da cu grebla (speciala) peste tot si o lasa luna. De ce trebuie curatzata? Pentru ca paduricea de bambushi naparleshte: sint niste frunze lungi si subtiri (noi ne trezim la 5:30 – 6:15 – keep that in mind!)

High level ground

Tot ieri, dupa 3 zile, am aflat ca San Jose se afla la o altitudine de 1.100 de metri si ca tot orasu’ ca intr-un fel de galeata – inconjurat de munti. Se spune ca sintem in “Central Valley”.
Nu stiu ce sa va mai spun. O sa pun vreo doo poze (intr-un post viitor insa) – acuma tre’ sa ma pregatesc sa o tai in oras – nu San Jose ci pe-aici, “pe langa casa”.

Mai multe informatii gasiti aici:
– Escazu: aici si aici.
Weather stuff
– si cateva kestii despre capitala: San Jose.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *