Managua – day 1

Sa incepem cu drumu’. Asa cum va spuneam am plecat pe la 01:00 (si ceva) de-acasa. La taxi suna ocupat. Asa ca am iesit la drumu’ mare sa agatzam o masina. Agatzat. Ajuns la termen: un nene statea de paza la usa – a venit si a dat sa ne ajute cu bagajele. I-am facut semn ca nu e nevoie – aveam doar doo bagaje la noi. Cand am intrat in sediul “Ticabus” ni s-a spus ceva in spaniola. Si ni s-a facut un semn spre un nene aflat la un ghisheu. N-am inteles care faza. Nenea s-a prins ca nu sintem de prin zona si ne-a zis in engleza ca tre’ sa check-in.

Check-in. Luat un bagaj si bagat la subsol (adica la bagaje bus).
Mers baut o cafea. Semnat niste foi (ca la avioane – cand pleci ti se da o kestie: ce bagaje ai, cu ce scop te duci, de unde vii si al cui esti, etc, etc). Pus okii pe una negresa: mica si simpatica. Nu foc, dar destul cat se ne faca se ne uitam la ea.
Vine ora de plecare. Inainte de a trece de bariera spre bus, acelasi nene care ne indicase check-in pointu’ ne spune ceva de bagaje si le ia la pipait. Asa usor, cu teama. Ii spun ca am doar haine si daca vrea sa le verifice, n-are decat. A zambit si a zis ca nu; dar a precizat ca la granitza e posibil sa se uite cineva si-acolo.
Urcat in autobuz. Ocupat locuri. Frig. Tare frig.
Desi era ora 03 fara ceva si era racoare afara, aeru’ conditionat mergea. A venit nenea stewardesu’ si ne-a dat pernutze si o paturica la fiecare. Cred ca a durat vreo ora pana am adormit. M-am trezit pe la …. am uitat. Oricum, era zgomot mare: se krapa de ziua afara.
Ni s-a dat si de mancare. Si IceTea.

Vama

Am ajuns pe ziua. Sa fi fost 6 sau 7.
Nenea stewardu’ ne-a cerut 8USD de om; cica pentru taxa iesire din Costa Rica – eu stiam deja ca pretzu’ e doar de $5. In fine. Ii dam si ii dam si foile pe care le scrisesm dimineatza. Una lui, una noua. Mai aveam inca o foaie – cica ptr. Nicaragua. Ok.
Ne duceam la coada la viza de iesire. Am intrat ultimii pentru ca trebuia si gura noastra sa fumeze ceva dupa 6 ore de mers. Intre timp admiram fauna: niste neni cu ecusoane tot vanturau niste bani. Erau valutishtii. Spre deosebire de Europa, valutishtii astia erau “oficiali” – adica aveau legatura cu banca. O sa ne reintalnim cu ei in Managua si Grananda.
Ne bagam la coada. In 3 minute am iesit (de tinut minte si acest aspect, da?). Stampilatzi, parafatzi si cu acte in regula, ne urcam in Ticabus. 3 minute, da?
Pasapoartele au ramas iar la nenea stewardu care a avut grija sa ni le salte la urcare; si plecam la celalalt punct: Nicaragua office.
Distanta intre ele e de… 20-30 metri. Departe rau.

Ne dam iar jos dar de data asta cu specificatia: “luati bagajele cu voi”. Skot repede banii din geanta si ii bag prin buzunare. Si telefonu’ mobil (ca sa nu ispiteasca vreun nene agent de pe-acolo). Stam la coada iar. 10 minute.
Imi ia nenea agentu’ foaia, se uita DOAR la un sigur aspect: numarul de bagaje. Unu. Il incercuieste. Ma intreba in spaniola unde mi-e bagaju’. E geanta de laptop, rucsac. N-avea cum s-o vada. Ma intorc cu spatele. O vede; imi face semn sa ma car la autocar. Ceea ce-am si facut.
Scurt/2.
Vine si nenea stewardu’ cu pasapoartele stampilate si parafate. Pe rand sintem strigati si urcam in bus.
Vamonos.

Lumea a 3-a

Sau Nicaragua. N-am prea fost atent la geam/drum pentru ca nenea stewardu ne-a bagat un film (sau doo?). Si-am si atzipit oleaka (asa, prin punctele esentziale). Din ce mi-am dat seama (din drum) e cam naspa – am zis ca sint doar zone rurale, etc…
Cu viteza si curent la freza (aeru’ conditionat a mers non-stop) ajungem la Ticabus Managua.

Managua

La intrare, o poarta mare care se deskide. Intra busu’ intr-o curte interioara. Gardurile de 4 metri. Cu sarma ghimpata; spuneai ca intra autobuzu’ cu pushkariashi in puskarie. Constructie moderna, geamuri termopane fumurii.. kestii, trestii. Dati dracu’…
Coboram si ni se arata o usa. Iesim glontz afara. In sala de asteptare fac okii mari.
Ni s-a comunicat ‘de acasa’ ca o sa ne astepte cineva cu o hartie mare pe care o sa scrie numele meu. Ma uit, ma uit… nic.
Shiet.
Deja ma gandeam ca o sa ne luam camera la Ticabus (da, au si hotel, restaurant, cafenea si toate cele trebuincioase – cred ca a fost facut special pentru cei care ies din Costa Rica doar pentru 3 zile si n-au unde sta). Deci aveam back-up.
Intre timp rekinii isi fac aparitzia: taximetristii. Toti cu o engleza pe ei de-am zis ca doar asta au invatzat in skoala. Intr-o spaniola CURATA le spun ca “nu”.
Apoi imi vine in minte intrebarea fatala: Ticabus sau Nicabus? Hmmmm…. Ticabus e operat de Costa Rica si Nicabus de Nicaragua. Problema e ca sint doo kestii diferite cu doo statii diferite. Damn… Stiam ca am specificat acasa: Ticabus, ora 10:00, Managua.
Am ajuns la 10:25. Damn…
Dar n-am avut timp sa intru in panica; cineva se uita la noi ‘mai altfel’. O ‘ea’. Bruneta. Grasutza – dar nu neplacut okiului. Makiata. Aranjata. Curata.
Se apropie. Imi poceshte numele dar imi dau seama ca e pe drumul cel bun. Pe-a lu’ Cata la pronuntzat corect.
Uraaa… cineva ne-a ginit. O sa aflam si cum si-a dat seama in curand. Dar… mai incolo.

Hoooooot

Iesim din sediu. Sintem palitzi de o caldura usturatoare. 35-40 de grade sa fi fost? Oricum, am luat foc instant. Tipa care ne astepta se numeste Arelis. So, Arelis = gazda noastra ptr. cele 4 zile.
Se duce si negociaza ceva cu un taxi aflat mai pe langa sediu. Vorbesc ei ceva acolo si ne face semn sa urcam. In drum spre casa ii spun ca nu avem “nicorici” la noi si ca trebuie sa mergem la o banca sa skimbam.
Banca? Hmmm….
Nenea taxiu’ se opreste pe dreapta intr-o piatza si il fluiera pe unu. Unu’ cu un teanc de bani in mana. Si cu ecuson. Nenea taxiu’ imi spune ca e de la banca – sa ma uit pe ecuson. Ii zambesc lu’ nenea taxiu’ si ma uit la Arelis si ii spun ca “la banca” nu in strada. Imi spune ca e ok, e safe… ca asa e la ei: skimbu’ valutar se face in strada ca sa nu mai stea lumea la coada (asta e de la mine).
Skot foaia. O dau lu’ nenea. Se uita la mine ciudat. Se uita la teancu’ de bani. Il fluiera pe altu’: vine altu’ si facem skimbu’. Fac un calcul rapid si nu dadea bine.
Nu bine pentru ei. Ma uit la Arelis si-mi spune ca e ok rata de skimb. Mie mi-a dat cu 400 de “gordoba” mai mult. Deh.. sa fie primitzi!

Pornim la drum. Faza criminala: pe sosea sint niste reductoare de viteza – cred ca si-a zgariat scutu’ de vreo 3 ori. Era misto: ca si cum te-ai da cu sania pe ciment (asta pentru ca nenea avea garda mica si masina grea). Cred ca n-a fost taxi care sa nu-si frece scutu’ de kestiile alea de pe strada.

Shieeeet…

…cam asta gandeam cand am vazut prin ce cotloane mergem. Strazi… empiric definite. E greu de explicat in cuvinte – au sa fie ceva poze la final – o zona crunta, casele fara tencuiala, simple, cu portzi de 2m, cu lacate peste tot, gratii pe la toate geamurile, cu lume care statea in fatza portzii, gropi, zoi aruncate pe marginea drumului. Shiet once again. Cred ca la noi ‘la tzara’ e mai curat.

Casa

Misto. Adica de-afara parea o casa ca toate casele. Inside insa era curatzica, gresie pe jos, televizor, frigider, microunde, dvd player. TV cu telecomanda. Ceas (care mergea) pe perete. Canapea de piele. Hmm…niiiice imi zic.
Ni se arata camera. Pat de 3m pe 2m. Adica laaat tare. Iar TV, iar dvd player. Hmm…. niiiice. Totul aranjat si pus la 4 ace.
Ni se arata baia: o kestie intre cele doo camere pe care le avea casa – deci si cu doo usi. La fel: gresie pe jos, curatzica, etc. Misto.

Dar noi muream de foame si de sete; asa ca am aruncat repede bagajele si-am plecat. Alt taxi.
Mda, un aspect important pentru a intelege restu’ aventurii/povestirii:

“aspecte”

Inainte de a pleca in Nicaragua, ne-am facut ‘temele’: cautat pe net saituri si alte bloage despre Nicaragua si Managua.
Gasit tone. Speriat la noi rau de tot. Kiar ma gandeam la un moment dat: “unde dracu’ mergem noi? …kiar la dracu’ mergem!”
Lumea a 3-a. Managua era cotata ca cea mai periculoasa. Toti iti spun sa ai mare grija acolo. Toti iti spun sa-ti pui curu’ in taxi kiar daca mergi 30 de metri. Te duci intr-un loc, iei taxi. In alt loc, alt taxi. And so on. Se spunea kiar: daca poti sa eviti Managua, do it!
De evitat si autobuzele/ratebeu’ lor. De evitat din multe motive:
1 – hoti de buzunare;
2 – autobuzele sint ca in filmele mexicane: autobuze veki de skoala din USA aruncate la gunoi in Nicaragua; sint poreclite “chicken-bus” pentru ca tot omu’ din Nicaragua pleaca cu catzel, purcel sau gaini. O sa vedeti ceva poze cu ele – am fost obsedat de prezentza lor.. all over the place. Zgomotoase. Desenate. Turbate!

Si alt aspect ‘fundamental’: nimeni din ‘gasca vesela’ de nicos si nica nu stia engleza. Nimeni! Nici macar Arelis.
Stiu, va puneti intrebarea: daca spanglish nu e, nimic nu e. Well, ne-am descurcat: am plecat de-acasa cu cele doo dictionare.
Asa ca pure spanish my friends, pure, clear and clean spanish!! :))
Multe pixuri si foi. Multe dureri de creier incercand sa gasim/inventam cuvinte. Funny!

Definitii

Nica = femeie din Nicaragua. Nu conteaza varsta. Nu are plural. O nica, doo nica, trei nica. All the same.
Nico = barbat din Nicaragua. Plural: Nicos.
Nicas = tot poporu’ din Nicaragua, fie barbat, fie femeie.
Tico = barbat din Costa Rica. Plural: Ticos.
Tica = femeie din Costa Rica. Plural: Ticas.
Morena = bruneta. Mai poate fi interpretat ca ‘negresa’ (in unele tzari)
Gringo = ‘american’ – in jargon latino-american.

Nu vi le zic degeaba, o sa vedeti ce si cum pe parcurs.

Revenind. Luat taxi si mers la Plaza Inter (adica Mall). Vezi harta.
Mall-ul e mic. Kiar mai mic decat la noi. Am urcat la ultimu’ etaj unde era de mancare.
Arelis si Cata isi cumpara de-acolo. Eu de dincolo (era ceva cu un pui mascota). Ei si-au luat cu orez, kestii din astea. Bleah.
N-am apucat sa duc furculitza la gura cand….

Cutremur

Yeah…
Mic dar guzduitor. Se simtea bine kiar. Cam multicel: vreo 10 secunde. Ne uitam unu’ la altu’. Draci, e mic! Nu stiu daca s-a speriat cineva: eu sigur nu: am vazut altele si mai grele.
Ni se spune ca e din cauza vulcanilor din zona: unu se vedea in departare. Si unu’ mai incolo. Deci doi.
2 vulcani
Calmi, linistiti, ne vedem de farfuriile noastre. Terminam si iesim la un fum. Unii s-au pierdut prin Mall. Altii au plecat in cautare. Altii au stat relaxati afara, la soare… admirand fauna: nica. A durat ceva operatiunea de cautare asa ca am avut timp sa studiez problema cu nica:

Nica

Urate. Cu spume. Erau si grase; dar erau si care aveau corp ok, dar o fatzaaaa… haoleooo…
Au o fizionomie diferita: parca ar fi indieni. si incashi. sau azteci. Amestecati toate astea si va da un model de nicas.
Dar.. sa nu fim rai. 30% din ele aratau ok. Includem si grasele care aveau o fatza de-ti picau plombele. Si vreo 5% care aratau de nota zece peste tot. 95% din ele sint negricoase, ciocolatii. De fapt 95% din Nicos sint negriciosi.
1% din ele (nica) sint fotomodele. Adica nu vezi asa ceva nicaieri. Au fizionomia aia de azteci/indieni dar asa de misto proportionata ca spui ca-s de pe alta planeta. Si ochii… au alta curbura, alta forma, au… ‘altceva’. Am vazut una in microbuz de mi-am tzinut respiratia 5 minute (ca sa nu clipeasca): dar va spui cand ajung acolo.

Intre timp cel cautat iese afara. Dar fara cautator. Se duce back sa o caute pe Arelis.

Alte minute bune admirand zona. Ma uit la masini. Ma gandesc la cele din Romania. Ma uit la cele de-aici: UNA NU are trece de RAR, nici macar UNA!. Sint praf, zdrentze. Fum cat incape. Zgomotoase. Bleah. Unele au plastic in locul geamurilor laterale. Stopuri, faruri? hmmm… amintiri din tineretzile demult apuse. Becurile au ramas (poate)
Mizerie pe strazi.
Oameni imbracatzi ca vai de ei. Se vede saracia peste tot. Pana si in taxiuri (mai ales acolo). Nu mai vobesc de autobuze (de chicken-bus-uri) care mi se pare penale. Te uiti pe strazi si ai impresia ca traiesti undeva prin 1980 toamna. Sau poate kiar 1970 (ca in poze).
Cersetori (mai putini ca la noi). Si mai civilizati: adica daca le spui sa te lase in pace, te lasa… nu insista, nu’s tzigani!
Totuarele crapate. Pete de vopsea pe borduri – au fost frumoase candva.
Strazile principale si autostrada impecabile insa (va povestesc si despre asta mai in detaliu)

Intr-un final sint trezit la realitate de gasca vesela care s-a (re)gasit. Reciproc.

Vrem la lac. Plecam la lac. Cu taxi cu tot. Distantza nu era prea mare, dar.. regula e regula; pentru sigurantza noastra le-am urmat ca la scoala.

Shiet

pe drum, pe partea dreapta, niste multe kestii din tabla: homeless houses. Niste table, carpite cu scanduri sau placaje, peticite cu carpe si alte kestii de genu. Muuuuulte. Tonee..
Cata a estimat ca ar fi peste 100 de colibe. Calculati si voi cam catzi oameni ar misuna pe-acolo.
Ni s-a spus ca partidu’, guvernu’ (ce-or avea si ei pe-acolo) le-au luat casele, pamanturile si tot ce-aveau si i-au aruncat in strada.
Daaamn…

Lacul… hmmm.. puturos. Putzea adica. Nasol kiar. Apa super murdara. Bleah.
Pe mal tone de mizerie si gunoaie. Noaptea devine o zona periculoasa. Kiar daca vis-a-vias de lac (acolo unde-am fost noi) e Teatru’ National. Adica e ditamai zona centrala. Mizerabila. Ca sa nu mai punem la socoteala si faza cu casele de homeless care, cred, sint undeva la 1km distanta.
Pentru ca, din motive de securitate, nu am avut digitalele cu noi, o sa va dau cateva poze de pe google-maps – doar cele cu locurile vazute de noi (puteti vedea multe altele daca stiti sa va jucati cu google earthu’)
Teatro Nacional
Plaza La Fe
Vedere din Mall Inter
Pontonu’ unde ne-am oprit sa vedem lacu’
Catedrala distrusa de cutermuru’ din ‘70 si ceva. Asa e de-atunci.

In fine, mai gasiti voi poze pe-acolo. Au sa fie muuult mai multe la final (mai putine cu Managua insa).
Asta a fost prima si ultima iesire in prima zi.

Back home

Of course, am luat taxi si-am revenit acasa. Taxiul a fost ceva de speriat: avea geamurile cele mici de la portiera spate inlocuite cu bucati de plastic. Conducea un moshulica. Masina arata… ca dracu – ziceai ca se rupe. Nimic nu era la locul lui. Tin minte ca intr-un taxi, Arelis a cerut sa inkida geamul ei – soferu’ a skos maneta din buzunar si a inkis geamu’. Ma bushea rasu’. Dar n-am putut.
Asta nu avea nevoie de manete.. ca n-avea in ce sa le bage. Vopseaua fusese alba. Acum se vedea tabla. Chiar te mirai ca merge si i se invarte motoru’.
Trecem iar prin zonele de groaza si oprim in fata casei. Ne facem un dush si iesim in “gradina”: o curte mica, cu gard de 2m; niste plante pe partea dreapta. Pamant kel pe restu’ curtzii. De fapt, mai erau 3 fire de iarba pe care le-a mancat pisica aia mica in penultima zi – creka o durea capu’.

The Transporter

Stiti filmu’, nu? Well, am avut si noi asa ceva. Cum era cald afara, ne-am uscat. “estoy seco”.
Asa ca am zis sa iesim sa luam o bere, un alta… si alte kestii de-ale gurii. Ni s-a spus ca “nope, bad idea”.
Huh…?
“Pai, nu e kiar ca-n filme aici – e mai rau”. “O sa trimit eu pe cineva sa va cumpere ce doriti.”
Din taxi vazusem magazinul la 15-20m de casa. Ce se putea intampla in 20 de metri? ….“multe…si de multe ori”.
“ok then”.
“the transporter”: inalta, neagra, par negru, lung, oarecum frumushica (pentru zona aia era kiar ok), proportionata, mirata/curioasa. Oki sklipitori. Caprui inkis. Buze mari.
“om bun” imi shoptesc in procesoare…
Cand zambea… devenea interesanta. Dar zambea rar. Anyway…
Name: Katherine.
Age: nu va spui! (nu, nici la bere nu va spui)
Ii dam bani. In 3 minute era inapoi (tot cu beri). Ramanem fara tzigari. Ii dam bani. In 3 minute era inapoi.
Nasoala faza; asa ca ne hotaram sa o taiem la…

Supermarket

Am zis ca e groasa treaba – tre’ sa luam de mancare si provizii pentru cele 4 zile cat vom sta aici. Gazda ne-ar fi facut toate mofturile, dar… sintem romani, ne descurcam singuri.
Luat taxi, dus la supermarket, luat de toate, venit acasa.
Ce inseamna “luat taxi”: cineva mergea cu noi all the time: ori Arelis, ori Katherine. In prima zi doar Arelis. Mergeam doo strazi mai la deal si fluieram dupa taxi – de fapt, ei fluierau dupa noi – sint mii de taxiuri acolo, e un fel de loc de munca natzional.
Of course, “taxista pirata”. Dar, A sau K negociau tot timpu’ pretu – si era ‘pretul corect’ de fiecare data. In ultimele zile deja stiam cat face de colo pana colo.

End of day one

S-au perindat cam toti vecinii pe-acolo. Si vecinele. Unele mai urate si mai grase ca altele. Arelis arata de milioane pe langa alea.
Arelis: nu stiu cati ani are, dar are vreo doi copii – iar fiica cea mai mare are 15 ani. Faceti si voi un calcul. Eu nu i-am dat mai mult de 35-40.
Plus gasca de pushtani: Nixon, Ezikel, Isidro (5 ani – cel mai mic) plus alte cateva persoane care nu stiu ce cautau acolo. Tot in seara aia am vazut-o pe Katherine cu un bebe in bratze. Chiar imi puneam intrebari: “shiiettt, da’ la cat l-ai facut fathaaa…?”
Nu era al ei.
Ora 12:00 si ceva. Romanii cad latzi. De somn. But they survived to live another day. In lumea a 3-a.

Poze

Nope, n-am poze de data asta. Doar un:
Bonus

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *