Managua – day 4

Ultima zi

Dimineatza trezirea la 8:30. Lumea dormea. Iar (si din nou) s-au trezit cand ne-au auzit ca mishunam prin bucatarie.
Mai aveam mai putin de 4 ore pana la plecare. Ticabusu’ pleca la 13:00 dar trebuia sa fim cu o ora inainte. De retzinut, ora 13:00, da?

Coffee

Pentru ca timpul era scurt de tot, am zis sa iesim undeva la o cafea, o plimbare mica-mica. Cica la Mall (alt Mall decat cel din prima zi). “The transporter” isi face aparitzia. Intrebam unde am putea merge.
Ne pica fisa: Mall-urile se deskid in America Latina la ora 10:00 (am patzit asta si in Costa Rica). Katherine ne spune ca stie ea o kestie care e deskisa la ora asta.
Luam taxi. Pana la o cofetarie/cafenea… Adica nu tu tzigari, nu tu bere, nic… doar ciocolata, prajituri si cafea. Si sucuri.
Nu rezistam. Ne luam lichidele si iesim in strada. Tot cu digitala (Catalin).
Plimbare, poze, plimbare, poze. Cam asta am facut timp de vreo doo ore. Ieftin. Si scurt.
Ne intoarcem acasa. Ne luam bagajele. Ne luam ‘good bye’ de la gasca de pushtani. Si de la toata lumea.
Katherine ne conduce la taxi (of course).

Ticabus

…niste kretini.
Ajungem acolo la 11:45. Deci cu 1 ora si un sfert inainte de plecare; cu un sfert de ora inainte de ‘ora academica’ (trebuie sa fii acolo cu 1h inainte.. altfel rishti sa-ti dea biletu’ la altcineva).
Facem check-inu’. Nenea ala ne arata drumu’ spre autocar.
“bah nene, e de-abia 12:10… mai e aproape 1h pana la bus…”
“nu, autobuzu’ va asteapta…”
“nenea, nenea… ce-ai luat matale se baga in vena? …sau ai tras pe nas? E ora 12:10. doishpe’ bah!”
“follow me…”
(mierda)
N-am avut timp de sucuri, de tzigari, de nik!!

Autobuzul era pornit; in curtea aia cu gratii pana la cer.
Soferu’ era cu nasu’ in acte, la volan. Ne vede. Se da jos. Ne verifica biletele. Se duce si vorbeste cu nenea ala de la check-in.
Se intoarce. Plecam. SHIT… 12:30
Busu’ aproape gol. Cred ca erau 10 oameni in total.
Romanii au fost singurii care au urcat (cred) din Nicaragua. Ticabusu’ venea din Guatemala si pleca in Panama.
Noroc de Catalin care a apucat sa traga o fuga in sediu Ticabus dupa sucuri.
A fost asa de scurt ca nici n-am avut timp sa respiram.
Pana la vama ne-am uitat la filme. Si am mai tras vreo doo poze pe drum (o sa le vedeti la urma)

Vama Nicaragua

A fost scurt. Soferu’ ne-a luat pasapoartele. A venit un nene politzai si ni le-a dat inapoi dupa 10min.
Scurt de tot. 10 minute, da? …de retzinut.

Vama Costa Rica

…sau cum sa stai ca fraieru’ 8 ore ca sa iei un kkt de shtampila. Opt ore!

Asta pentru fraierii care nu stiu cum merge treaba in Costa Rica. Sau la Vama in general.
Soferu’ pleaca cu pasapoartele noastre. Intre timp avem timp sa admiram ditamai coada la ‘casa de bilete/vize’.
Sa fi fost vreo… 1.000 de oameni? Peste 20 de autocare? Hmm… mda… o sa vedeti in poze.
Soferu’ se intoarce.
Bad luck: “bla..bla..bla… nu putem sa stampilam nimic pentru ca s-a skimbat ‘sistemu’ si ca toata lumea tre’ sa stea la coada ca sa-si ia viza de intrare”.

jue puta….

Deh.. ne asezam la coada.
Plec in recunoastere. Mi se face rau.
Pleaca si Cata in recunoastere. Ni se face rau la amandoi: Catalin a intrebat pe cineva din fatza cozii cat timp a stat. Cica de la 09:00. Si acu’ era 15:30.
Dar.. am uitat de toate, de coada, de Nicaragua, de toate: Cata s-a intors cu doo cutii de “Imperial”. Daaamn… I felt in love with that beer. Instant!

Neah… nu noi!

Dupa vreo 40 de minute, vine nenea soferu’ si ne spune sa-i dam pasapoartele. Si ne cere cate 1$ la fiecare. Mita. Pentru vameshi.
In 10 minute eram in Ticabus, stampilatzi, parafatzi si cu akte in regula. Si cu motoru’ cald.
In drum spre iesire ne uitam la cei care au ramas in urma… si la fetzele pe care le-au facut cand au vazut ca toata gasca din coada iese instant din rand si se urca in bus. Si mai si pleaca…
Si nu, nu erau numai nicas.. erau de toate natziile acolo: europeni, americani, etc. Si-au stat la coada.
Cred ca asta inseamna sa calatoresti cu “Ticabus – Ejecutivo”: soferii au ‘talent’ si stiu sa se descurce. Parc-ar fi romani!
(mai exista si un “Ticabus – Economico”. Creka aia stau la coada si-acuma).
N-am ales Nicabus pentru ca nu scria nimic de ei pe net – si nici nu stiam de unde sa-i luam. No tiene website, no existen!

Hooooomeeeee…

…dupa alte 6 ore de mers pe teritoriu’ Costa Rican. Parca era altceva. Parca eram acasa. Ne simteam safe. Ca acasa.
Chiar dupa ce-am trecut granitza in Costa Rica am vazut ditamai curcubeu’… imeeens. (o sa-l vedeti in poze). Semn bun, nu? 🙂

San Jose

La ‘Ticabus’… o multzime de rekini (taximetristi). Era culoar: cred ca erau peste 10. I-am refuzat pe toti. Chiar ma gandeam sa le zic: “bah nene, avem 3 luni in Costa Rica, chiar asa de naivi ne crezi?”

Si ce daca era ora 21:00. Si in San Jose. Eram acasaaa… nimic nu ni se putea intampla.
Ne-am fumat linistiti tzigarile. Admiram un Aston Martin parcat vis-a-vis. Linistiti. Calmi..
Tocmai supravietzuisem unei experientze ‘traumatizante’. Ne-am intors alive din hell.

Facem semn la un taxi care trecea in fuga. Ajungem acasa in timp record. A mers moshulica pe scurtatura; si cu vitezaaaaa. La un moment dat imi cautam centura de sigurantza – kiar daca eram in spate. Masina: o Toyota nooooo…
In fine…
Am incheiat seara cu “Imperiales”, trantitzi pe iarba (“iarba verde de acasa”)…

Rezumat

Dupa experientza cu Nicaragua, Costa Rica mi se pare cea mai beton si mai criminala tzara din TOATA America Centrala. Am auzit tone despre celelalte tzari. Well, am auzit ca si Panama ar fi la fel.. poate kiar mai buna: dar n-am fost acolo, nu ma pronuntz.
Oricum… ideia generala e ca aici, in Costa Rica, ne simtzim ca acasa acum. A fost nevoie de ‘experientza Nicaragua’ sa deskidem okii si sa ne dam seama ca sintem dublu-norocosi:
1 – sintem europeni. Traim in Europa.
2 – am nimerit in Costa Rica, Escazu, Los Laureles (super-high residential zone) si nu in alte cotloane uitate de lume.

Pe bune!

Imi aduc aminte ca dupa primele doo saptamani in Costa Rica am zis ca aici e o tzara de nebuni… ca n-as putea sa stau aici prea mult.
Dupa ce-am vazut Nicaragua… I’m about to reconsider. Pe bune!

Cica pentru a-ti da seama cum sta treaba intr-o tzara straina, e bine sa stai macar 6 luni. Nope..
Stai 1 luna sau doo… si du-te si vezi vecinii: iti dai seama instant care e treaba. Pe bune!

Gata cu Nicaragua.
Unele persoane m-au intrebat “cand mai vii in Nicaragua?”.
Unora le-am zambit…
Altora le-am zis ca peste 20 de ani cand, poate, Nicaragua o sa fie o tzara normala.. cat de cat.
La restu’ le-am raspuns in detaliu si cu lux de amanunte: “NEVER!”

Poze

Cateva tone aici. Va las pe voi sa trageti concluzii din ceea ce veti vedea.

One Reply to “Managua – day 4”

  1. ca sa inteleg: ai nevoie de viza pt panama. banuiesc ca drumul spre tara incepe din panama. booon.
    costa rica si panama sunt printre cele mai civilizate tari din zona iar romania nu are ambasada decat in una din cele mai nesigure tari de acolo , recte nicaragua !
    se pare ca diplomatia romaneasca avea nevoie de senzatii tari !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *