Manuel Antonio – part two

Cazarea

Tipa (the owner) era din Coreea. Batranica. Mica de statura, vorbea bine engleza – cred ca si mai bine intzelegea. Ne-a intrebat de unde sintem. Nu-i era ei prea clar unde e Romania asta. A zis ca ne da camera nr. 2. Nu era gata – a strigat la cineva sa se duca sa “limpio” (clean). Ne-am lasat bagajele in boxa cu cheie (da, exista asa ceva – adica o alta camarutza in camera unde-ti pui kestiile de valoare, astfel incat cei care fac curat in camera sa nu fie ‘ispititzi’)
A fost tare dragutza – dupa ce-am venit de la plaja ne-a servit cu niste gogoshi cu gem (sau ceva care parea a gem – nu bag mana in foc); oricum, erau bune si erau moka – din partea casei.

Hotelul avea sala de mese (adica o kestie afara, acoperita) si un televizor – un televizor cu o singura imagine; initial nu m-am prins ce e acolo; mai tarziu mi-am dat seama ca exista o camera video undeva care ‘vede’ toata strada pana in deal. Cat am stat acolo, acel TV doar imaginea aia o avea. La fel si vis-a-vis, la hotelul putin mai luxos – un tv, acceasi imagine. N-am intrebat care era faza. Am ramas doar cu intrebarea.
La hotel am mancat o omleta ‘de la mama ei’ – mare, cu kestii multe in ea, infasurata ca o gogoasa. Cu doo felii de paine prajita si cu oleaka de unt deasupra. Damn… ori mi-era mie foame rau, ori era kiar buna (era breakfastu’ – atunci cand am auzit urletele alea nashpa in jungla; cred ca am descoperit ce era dar mai sap sa fiu sigur 100% – acum sint doar 80%)

Playa Espadilla

Cand am intrat pe plaja am fost ‘mirosti’ de o tante: Maria – cam pana in 35 de ani, micutza, dragutza (nu prea parea de-acolo – decat la corp); da, femeile ‘cute/nice’ acolo sint rare. 3%. Restu’ au kestii mari si foarte mari, disproportionate. In fine…
Tipa era cat de cat impressive. Ne-a luat in spaniola. Draci! (oare deja ne skimbasem culoarea?)
S-a prins imediat ca nu sintem de pe-acolo: “aaaaa… english…?”
Si ne-a facut repede trecerea in revista – shezlonguri, masutza, umbrela, cocktails si alte beri ni le aduce ea, ca la ea plaja e linistita (indeed) ca nu e aglomerata (indeed – era putin spre capatu’ din nord) si ca ea are grija de noi. I-am explicat ca erau primele noastre secunde pe plaja (ce vrajeala aveam pe noi – cand am coborat din autobuz eram deja descultzi si in apa) si ca dorim sa facem un tur al plajei si pe urma mai discutam.
Am scapat de ea…

Gaurele

Plaja e bestiala, nisipul din cel mai fin, e curata, iti vine sa dormi (ceea ce-am si facut mai tarziu, spre ghinionu’ nostru). Pe plaja am observat mii de gaurele. La o prima ‘scanare’ n-am sesizat nimic. Apoi ne-am dat seama ca exista niste kestii din alea mici (crabi) care fug 1m de gaura lor si cand vad miscare, zdraang… o nimeresc din prima. Foarte foarte funny. La un moment dat am vazut o kestie bestiala: imaginati-va 10 kestii din alea mici de-o parte si 10 pe alta parte. La un semnal au skimbat partile si au intrat in gaura. Totul sincron. Superba faza. Ma intrebam cum fac de le nimeresc (si pe aia a lor). Later on am fugarit o kestie de aia mica pe juma’ de plaja – isi pierduse gaura si era disperat(a) – a intrat in ‘casele vecinilor’ de unde a fost fugarit in secunda doi – in cele din urma, dupa secole, a gasit o gaura si s-a ascuns. Ne intrebam “oare ce bataie e acuma in gura aia?”. N-am vazut niciunu mare – doar piticanii.
Si nu numai: mai sint niste kestii care au cochilie (da, din aia ca la melci) dar sint crabi. Cand te apropii de ei, se baga in casutza si isi pliaza piciorushele in asa hal incat nu prea ai de ce sa-i apuci. Fricosi tare – cum vad miscare cum fac pe mortu’…
bidiganii
bidiganii
Mai multe poze cu bidiganii…

Spre “capatu’ lumii” (sud) sint niste stanci, stanci de care se sparg valuri… arata bestial. Mai sint si in larg vreo doo care sparg grosu’ valurilor; le vezi desenate/pictate/pozate peste tot.
Playa Espadilla
Mai multe aici

Kiar in capat, unde incepe deja granitza parcului national e o kestie tare ciudata – noi am numit-o “tzeapa pentru americani” – daca vrei sa treci in parc, trebuie sa treci o apa – aparent pare adanca; de fapt e un canal mic (pana la genunchi maxim) care ziua e plin cu apa iar seara e gol. Ziua nu l-am trecut pentru ca nu stiam ce e in partea aia si nici nu ne-a interesat – eram uluitzi de kestiile miscatoare de pe plaja. Si de nisipul fin. Mai multe despre asta intr-un post viitor.

Parleala

Dupa turul plajei, ne intoarcem la tanti Maria (“Mary” avea scris pe shezlongurile ei); shezlonguri misto, nu solide (plastic) ci cu niste benzi de ceva elastic – doar cat sa stai comfortabil. Si cate-o bere. La rece – aici e o problema cu gheatza – in caldare erau doo beri si restu’ cubuletze de gheatza – dupa cateva minute a inceput sa iasa abur din ea – de la distanta spuneai ca a luat foc ceva. πŸ™‚ Super efecte (speciale) (deci va dati seama cat de cald era afara daca pana si gheatza fumega? :P)
Dupa atata alergat, urcat si coborat ditamai dealurile (unele masini crapa pe-acolo) am adormit. Si nu oricum, ci afara de sub umbrela. De ce?
Nu am precizat un aspect important si bestial: vremea.
Cand am ajuns era innourat; din cand in cand mai iesea soarele – am zis ca e prea dimineatza sa iasa de tot – o fi si el la o cafea, ceva. Cand eram la “cafeaua americana” ne plangeam de kestia asta; a iesit – ne-am calmat imediat: ARDE! Iesea in reprize de cateva minute.
Well, pe plaja insa a inceput sa ploo – v-am spus eu de ploaia aia fina fina fina? well, din aia era.
Oricum, nu simtzi ca ploo, erau stropi asa de fini incat simteai ceva racoros. It was just perfect.
Tocmai in ideia de a simti cat mai multi picuri, am tras shezlongu’ de sub umbrela si … baga somn.
Am adormit instant.
Nu stiu cat…dar cand m-am trezit simteam niste intzepaturi. Am zis ca o fi de la apa (de la sarea din apa mai exact). Mi-am dat seama ca m-am ars. Nu urat, finutz asa… doar cat sa simt tricoul pe mine – pot sa dorm, nu e deranjant deloc.
Desi a fost innourat, a fost super mega cool afara, racoare (exact cat trebuie sa respiri) plus ca ploaia aia a fost cireasha de pe tort – bestiala. Mai iesea soarele, putina ploaie… ehhh.. paradis nu alta!

Apa

Well, cand te duci la Mamaia sau … la noi pe litoral, sint zile in care intri in apa inceeet, inceeet pana te obisnuiesti. Well, eu am intrat cu 100 la ora. Direct. Apa e super calda. Intri instant fara sa ti se taie respiratia. Fara teama ca-ti crapi picioarele in cine stie ce pietre/kestii de pe plaja.
Dar…
E sarata frateeeee… de te pishi pe tine daca-ti intra in oki. Curata? Da! Cristal.
Si albastra… cum vedeti in vederi sau in filme. Dar degeaba e curata daca nu poti sa tii ochii deskishi sub apa – kiar nasol la faza asta. Surferi… putzini. Lume putzina in apa. Doar romanii (cred) ca detzineau recordu’ la numaru’ de intrari apa. Plaja lejera – distante foarte mari intre oameni… aerisita.

Ce-am vazut acolo si m-a frapat: exista cosuri de gunoi la distante mari, situate in spate – nu vezi NIMIC pe plaja, toata lumea is duce gunoiul unde trebuie (asta daca nu se ocupa cei cu shezlongurile); n-am vazut cosuri care sa dea pe-afara, n-am vazut gunoaie – ti-era rushine sa arunci kishtocu’ de tzigara – le tineam in mana pana la primul cos. Poti sa sapi kilometri in plaja, nu gasesti un kishtoc. Poti sa te asezi oriunde pe plaja – e la fel de curata in oricare din laturi – nu sint pietre sau alte kestii. Aaa.. ba da, sint aia micii care fug in gauri – dar nu cred ca-ti pot face ceva.

Am observat niste panouri pe care scria “rip currents” – adica “peligroso”; am zis ca o fi o vrajeala de marketing. Neah… sint curentzi adevaratzi acolo – stiu ca acum simtzeam nisipul sub picioare, acu’ eram la dracu’ in praznic (am bobinat la greu spre mal). Nu sint asa periculosi (cred eu) dar e musai sa pay attention – valurile sint criminale si bestiale in acelasi timp – mari, nu stii cand se formeaza si ti se taie respiratia cand le vezi la 2 metri deasupra ta.
Nu sint pietre la fund – desi stancile din larg ar sugera altceva. Neah, nimic… safe for running, jumping and anything else.
Asta e doar o plaja. Mai sint doo – dar in parcul national “Manuel Antonio”. Daca asta prezentata e bestiala, n-am cuvinte pentru celelalte doo – sint salbatice cu un nisip incredibil de fin – zahar pudra, nu alta!
Asta e cea mai mare insa.

Seara

Well, aici sint multe de spus – daca fac rezumat, se pierde din savoare. Daca o trec cu vederea – pierdetzi kestii vitale din viata sociala e locatiei.
So, cu ce sa incep?

Frantzuzu’

Exista un nene acolo, care s-a bagat in vorba cand noi vanam apusul:
Sunset on Manuel Antonio
Sunset on Manuel Antonio – Playa Espadilla
Seamana leit cu J.J. Cousteau: ne-a spus ca e din California, ca traieste acuma in CR si ca uraste americanii – toate astea intr-o engleza stalcita dar inteligibila. Ne-a spus kestii interesante despre plaja – in partea de nord sint nudistii si tot in zona aia sa nu ne duceam seara/noaptea – it’s dangerous. N-a spus de ce.
Ne-a spus ca el e omu’ care are grija de oamenii ca noi, care nu stim ce si cum se mananca prin zona.
Ne spune ca sint petreceri cu foc pe plaja, etc, etc… marketing stuff. Era imbracat saracacios, cu ochelari (de vedere) si cu basca (roshie) pe cap – iegzakt JJ Cousteau – puteai sa juri ca daca nu e el e frate-su!
Ne vom reintalni cu el later on.

Cocodrilos

Seara. Cu digitalele dupa noi am plecat sa vanam apusul. L-am vanat.
Am mers apoi spre partea sudica a plajei – aia cu apa care noaptea dispare. Acolo, in zona aia, am alergat o “bidiganie” din aia mica de si-a uitat gaura. Dincolo de apa (care acuma avea 1m) vedem un semn:
Cocodrilos
Cocodrilos. Hmm…
E noapte, ce pot face crocodilii la ora asta? Sa mergem mai aproape. Trecem prin apa (de-abia daca ne-am udat – tineti minte acest aspect) si mergem pe potecutza – un fel de ‘carare’ ce avea niste stalpi pe margine – adica niste lemne infipe in nisip.
La capat o poarta – “deskis pana la 18:00”. Si luni inkis.
Deci cocodrilos ashtia “munceste” si ei 8 ore pe zi acolo. Si lunea trag chiulu’. Dupa betzie…(cred)
Ne intoarcem. Lasam digitalele in camera si mergem sa vedem si noi ce-o fi cu focu’ ala pe plaja.
Un alt aspect de retinut: noaptea acolo e noapte adevarata – adica bezna de nu-ti vezi picioarele.
Pe drum, ce sa vezi? Frantzuzu’…

Happy hour

Discutam kestii cu el – va spun mai tarziu. La sfarsitul discutiei ne indica un bar “cheap and good” – era baru’ ala, unde, in prima zi ne-am asezat ca sa plecam in secunda doi – pretzuri mari.
Dar, de data asta era “happy hour” – adica iei doo la pretz de unu. Cocktails.
Eu Margaritas. Cata… am uitat ce. In fine… super liniste, super misto, nu prea multa lume.
Muzica super: Santana, Nirvana, Guns’n’Roses… specialitatzi.
Tipii de la bar de nota zece – unu’ stia ceva engleza, altu’ nu prea. Ne-am inteles.
Il intreb cine e nenea “frantzuzu’” si-mi raspunde ca se ocupa de “keeping customers happy”, ii indruma pe ici, pe colo, la da sfaturi si preturi (deci o alta kestie de marketing). Tot ei erau organizatorii focului de pe plaja. Incepe si discoteca – undeva pe sus, la etaj. Neinteresant.

Zdraaaang!!

Va spuneam ca noaptea e neagra, nu? Inchipuitzi-va cum e cand nu e nici un bec aprins nicaieri. Nada!
Da, a crapat curentu’ in tot orasu! πŸ™‚ Pentru vreo 5 minute. Se vedeau doar lumanarile de pe masa. Si stelele.
Credeam ca face parte din “the party”. Neah, au murit toate.
Deci tot Manuel Antonio era in bezna. Totala. Mi s-a parut super – nu auzeai decat forfoteala, nu tzipete, nu alte kestii urate. Si bezna. Totala.

The French speach

Here is no police. Everybody’s happy here. Here, you can find anything you want. Anything. Just tell me and I’ll get it for you.
Want to smoke? No problem. Let me know. No police.
Here you find everything you want. Everybody’s happy here. Pura Vida!
Si speech-ul continua. Dar nu la mine pe blog. πŸ˜€ “cunoscatorii stie la ce ma refer”…
Faza care ne-a spart pe amandoi.
Frantzuzu incepe sa vorbeasca de focul de pe plaja dar noi am ramas cu impresia ca tot de ‘fumuri’ vorbeste.
Si ne povesteste el cum ca, din cauza fumului de pe plaja, toate magazinele se inchid la ora 21:00 pentru ca nu se mai poate sta din cauza fumului. Si ca toata lumea vine la party-ul plin de fum.
Ma si gandeam: “bah, da-o dracu’… fumeaza astia iarba in asa hal ca-si inchid astia magazinele din cauza fumului??”
Deja imi imaginam ca se intampla kestii de genu’ asta sau de genu asta

End of the day

Dupa ce ne-am saturat de cocktail-uri am luat-o incet incet spre casa. Nu inainte de a avea o ultima discutie cu Frantzuzu’ care ne-a spus pretzurile zonei. Toate pretzurile. Deja ‘marfa’ incepea sa se vada. Aaaa… uitashi: cand eram la cocktails, opreste o masina alba in spatele meu; se urca un nene si incepe ‘transactia’: na pungutza, da’ banu…si tot asa vreo cateva minute.
Ne uitam la DJ-ul care urma sa intretzina petrecerea pe plaja – avea o masina break: ne gandeam “oare cat spatiu’ din masina e ocupat de sculele lui de DJ si cat cu iarba?”. Cata mi-a raspuns prompt: “pai de-asta are masina break”. True.
πŸ™‚
Am cazut latzi. Oricum a 2-a zi trebuia sa fim fresh pentru parc. Dar asta intr-un post dedicat doar parcului. Coming up next… soon… sort of… πŸ™‚

2 Replies to “Manuel Antonio – part two”

  1. bah, da’ ce kkt de viata duci tu acolo πŸ™
    totul pe muchie de cutit, la limita intre viata si moarte + ca o sa te lasi de fumat normal si o sa te apuci de fumat anormal !
    si iti mai duci si familionul acolo , copilu’ ala se va duce roman si se va intoarce ticos !

  2. ce frumos e acolo sa mor io, dupa asa ceva daca mai ajungi vreodata la 1 Mai trebuie sa te controlam des sa vedem daca nu cumva esti pe cale sa-ti tai venele !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *