Primul weekend: Manuel Antonio

Am plecat vineri pe la 14:00 (ora locala). Cu tancul
The Tank
Trafic: infernal – asta pe autostrada si pana la ea. A urmat un drum nasol – serpentine, muntzi, curbe stranse, trafic, sosele inguste (portiuni unde la 10cm de roata incepe prapastia) – e bine sa NU te uiti in stanga/dreapta – for the sake of your heart. Drum cu palpitatii. Asta la dus – ca la intors e cu totul alta poveste. Dupa zapaceala de pe serpetine am dat de drum drept. Prima oprire: crocodilii.

Crocodilii

Soseaua trece peste un pod. Luuuung. Sub pod… crocodili – vreo 19 am numarat. Mai mari si mai mici. Stateau la soare. Cred ca se adunau sub pod pentru ca oamenii le mai aruncau ceva de mancare – sau poate kiar localnicii ii intretin cu cele trebuincioase crocodililor. Nasol sa pici de pe podu’ ala. La un moment dat, balustrada de pe pod e rupa, n-ai de ce te tine – te bazezi doar pe ekilibru. Palpitant, nu?
Crocodils

Back on track. Masina ne-a asteptat la celalalt capat de pod. Viteza si curent la freza pana la urmatoarea oprire.

Jaco

1st half of the way to Manuel Antonio
Well, aici am dat piept cu realitatea. Crunta. Cruda.. whatever.
Masina si poporul american s-au oprit la un restaurant de multe stele pentru a manca. Noi, romanii, am zis sa nu pierdem ocazia si sa vizitam oraselul, satu’ sau… cum s-o fi chemand. E mic – cred ca are 2-3 kilometri de la un cap la altu’. Mic da’ al dracu’….
Cum am coborat din masina, scandal, tzipele, urlete si alte sunete foarte inalte si stridente. Initial am crezut ca sint copii cu fluieratori sau kestii din alea in care pui apa si sufli ca spartu’…
Neah… erau pasari.
Fuckin’ noisy black-birds. Aratau ca niste ciori dar cu coada mai lunga. Si cu tenta albastruie.
Si scandaloase. Credeam ca innebunesc cand am iesit din masina (se auzeau si din masina, dar’ nu in ultimu’ hal cum se auzeau afara).
Erau peste tot in copacii din zona – nu te auzeai om cu om din cauza lor. Am intrabat daca se poate dormi din cauza lor – ni s-a spus ca nu fac tot timpul asa – ca se duc si ele la culcare. Draci, era intuneric afara si numa’ gura lor se auzea.
Am remarcat insa un alt aspect: in Escazu e racoare, kiar rece sometime. Aici erau peste 30 de grade! Noaptea!
Cald… si eram doar la portile iadului. Just at the gate, man…just at the gate. Cald si umed.

Ok, sa mergem sa vedem zona.

N-au trecut 2 minute de cand ne-am dat jos si masina si vine un jamaican la noi (da, din ala cu paru’ impletit in coditze, colorat la fatza (nu tare) dar… jamaican 100% as appearance).
Ne intreba ceva de fumat. Credam ca vrea o tzigara de la noi (ca de-abia le-am dat foc). Ma uit la el si-mi dau seama ca el dorea sa ne dea ceva de fumat. Refuzam politicos si ne vedem de drum – barfind pe marginea celor intamplate.
Trecem strada. Vedem vreo doo magazine. Alta interesectie. Alti jamaicani: la fel, acceasi oferta. Deja eram pe ganduri – cum dracu’, la fiecare coltz de strada vin si te intreba daca vrei iarba?
Ok, hai pe partea cealalta de strada – erau kestii misto si pe-acolo – am zis sa facem tur complet.
Trecem strada, ne uitam pe ici pe colo. Intersectie – coltz de strada. Alti jamaicani, alta oferta – aceleasi produse.
Wtf?
Ne intrebam daca avem ceva diferit, cum de vin DOAR la noi, sageata? Cata avea un tricou cu “portugal” eu un dragon rosu pe negru (sigla) si in rest alb. Hmmm.. asta o fi oare?
Ne continuam vizita. Ne punem intrebari “le sarim asa mult in oki?” Ne gandim ca unii dintre ‘vanzatori’ ne luau in spaniola – deci, poate ca nu sintem kiar asa de diferitzi.
N-am avut timp sa terminam gandu’ ca vine o tipa la noi, ne ia in engleaza din tzeava si ne da o oferta de nu-stiu-ce-party la nu-stiu-ce-bar-vis-a-vis de noi. Certo, nu sintem de-acolo.
Ne gandim sa ne vopsim dracu’… sa nu mai sarim in oki, sa cautam o crema de papuci si sa ne coloram.

Simteam oceanul undeva in dreapta, foarte aproape. Initial asta a fost una dintre tzinte: sa mergem sa-l vedem (il vazusem din masina in drum spre Jaco) – dar drumul pana acolo era cam intunecat – desi erau (cred) vreo 100m pana in apa. Nu ne-am riscat. Si bine am facut.
N-am terminat de vazut tot, peste tot oferte peste oferte, jamaicani peste jamaicani, priviri din alea de parca aveam kilotzi de aur pe noi. Ne-am retras frumos langa “tanc” – ne pierise kefu’ de ‘discovery channel’ – descoperisem insa “cartelu’ Medelin”.

Cum stateam noi cumintzi langa masina, (deci cumintzi), vine o pitzipoanca, imbracata in negru, fusta peste genunghi, mulata, (rochie cred ca se keama), tzatze mai ceva ca Pamela Anderson, scoase in evidenta la modul cel mai porc, tocuri inalte, machiata, etc, etc.
Pitzipoanca 100%.
Se uita pe menu (cica) – era la 2 metri de noi (intre noi si menu), apoi la noi, ne da tarcoale, se roteste in jurul nostru, ne depaseste si se intoarce pe partea cealalta de strada, nu inainte de a-si verifica si salta ‘dotarile’ din 5 in 5 metri (ma gandeam – daca ii ies tzatzele afara, de ce nu-si ia un sutien?).

La un moment dat se lasa liniste – adica incep sa dispara din peisaj anumite kestii; vedem 2 motorete cu 4 politzai – se plimbau la pas de defilare. Ma uitam la coltzu’ cu ‘vanzatori’. Nimic.
Ma uit dupa pitzipoanca. Nimic. Liniste. Doar ciorile alea tzipau ca din gura de sharpe.
Au plecat politzaii. La un semn “deschisa-i calea” si toata suflarea pestritza apare in strada. Ca sa ne dezmortzim am zis sa facem un ocol restaurantului; dam nas in nas cu alte doo pitzipoance; semn distinctiv: tocuri inalte, fara sutien, cu toate kestiile stranse/mulate pe ele. Se uita la noi si-si vad de treaba.
Damn, get back to the car.
Unde-am ramas sa o pazim pentru inca juma’ de ora.

Dark thoughts

Cand am plecat din Escazu, bossu’ ne-a zis ca e “no way to find something to stay during the evening/night” si ca ar fi bine sa ne gasim si sa facem o rezervare undeva “before going”. It’s a must! Draci, inainte de plecare am apucat doar sa notez numele la doo hoteluri si “it’s time to go”.
Am zis ca ne descurcam, doar sintem romani – gasim noi ceva la fata locului.
Ni s-a spus ca Jaco e de doo ori mai mare decat ceea ce o sa gasim la Quepos. Quepos ne-a fost recomandat ca fiind un loc unde gasim cheap hotels. Si e la 7km de parcul national.
Ne gandeam ca daca in Jaco am patzit ce-am patzit… ce ne-asteapta la Quepos? Noaptea?! Shiiett…

Quepos

the last half of the way to Manuel Antonio
Nu mai stiu cat era ora. Era aspectul care oricum nu mai conta atat timp cat afara era deja intuneric bezna.
Sintem lasati undeva. Quepos downtown. Ca ne descurcam noi.
Dupa experienta cu Jaco, am zis ca acum e testul vietzii noastre – sa trecem prin Quepos si sa stay alive.
Vis-a-vis o kestie, restaurant, hotel – ceva de genu asta. In parcare, lume pestritza. Colorata.
Cred ca e o traditie in Costa Rica – la lasarea serii toata lumea se aseaza ori pe langa banci (da, din alea de bani) ori pe langa parcari sau garduri care le permite sederea.
Priviri.
Ne asteptam ca din secunda in secunda sa sara vreo doi de pe-acolo sa ne intrebe daca nu vrem alea..alea…
Ne strecuram printre stradutze in cautarea celor doo hoteluri notate in graba pe o bukata de hartie.
Gasim undeva un hotel si ne indreptam spre receptie – era inkis, prea tarziu pentru ei sa munceasca dupa ora 20:00.
Shit…
Let’s keep going.
Mergeam doar pe strazile unde era lumina – si unde mai erau americani si alte natzii de culoare alba. Just in the crowded places.
Ajungem undeva unde se auzeau niste americani – paznic la poarta (thank’s God!). N-apucam sa deskidem gura ca ni se spune (in spaniola ofc) ca “nada”, totul e full, no more rooms.
Asta e…
Keep going.
Ne avantam (ca niste nebuni) pe stradutze intunecate – nenea paznicu’ ne-a aratat ca in directia aia ar fi cele doo hoteluri pe care le cautam noi – draci, tocmai acolo unde se termina civilizatia? Yeah…
Iesim iar la lumina si dam de un hotel – nice architecture, nice colors, garduri pan’ la cer.
Deskis la receptie.
Shit, we’re lucky!
Intrebam daca au camere. Au. Platim. Ne caram sus. La 302.
Aer conditionat. Televizor. Ventilator. Paturi. Masa. Doo scaune. Curat. Damn, we’re saved.
Inainte de a ne caza, la receptie observ niste kestii miscatoare pe jos: gandaci – mari si negri, cu carapace cu picioare, cu tot ce le trebuie unor gandaci “gabarit depasit” care se respecta.
Calc unu. Trosc. Juicy…
Pe-al doilea l-am ratat. (aman2 erau in camarutza aia de la receptie)
Dau sa urc pe scari – imi dau seama ca am ceva pe picior: fuck.. mai si intzeapa: un gandac din ala negru – cred ca venise sa-si razbune camaradu’ cazut la datorie in camera de receptie.
Trosk. Ii termin misiunea si-mi continui drumu’ pe scari.

Ne instalam si plecam. Urla foamea-n noi.
Trecem iar prin mijlocul lumii pestrite – o statie de autobuz, 3 masini tunate (Kelu’ – ce vezi tu tunning in romania e si aici – numai ca TOATE masinile sint japoneze), baietzei si fetitze care, desi stau in statia de autobuz, nu asteaptau unul.
Astia au fost cumintzi, nu ne-au intrebat nimic.

Gasim un restaurant – l-am ales pentru ca in fatza lui opreau taxi-urile si pentru ca era pazit – era un nene cu pistol acolo. That’s good.
Luam pizza.

Pizza

Well, din cate se pare cam peste tot in CR pizza e de 3 feluri: mica, medie si mare. Si se pare ca masurile sint ‘standardizate’ – nu cred ca exita o pizza mica ce sa fie mai mica sau mai mare – se respecta dimensiunile oriunde am fi – cel putin asta am observat so far. Dar am zis sa nu risc la foamea pe care o aveam: si comand una medie. :) A fost peste medie – de-abia am putut sa o termin.
Buna insa. Tinea de foame.
Si am luat si “Imperial” – singura bere care se merita.

In spatele nostru, karaoke. Niste ticosi cantau cu patos melodiile lor (in spaniola toate). Noisy.
And funny. Unii mai aveau voce, mai cadeau pe ritm; altii nu. N-a fost deranjant. Dar cam lousy.
N-am facut poze de nici un fel in zona aia – am zis sa nu sarim in oki mai mult de’atat.
Ne-am intors la hotel.
Cand, ce sa vezi?
Portzile inkise, receptia in bezna, nu se misca nimic in curte… nici tzipenie. Cautam o poarta, o intrare ceva.
Nic.
Poarta masiva din fier.. cu toate portitzele in ea inkise sau blocate.
Wtf???
Vis-a-vis de strada era acelasi hotel, aceleasi cladiri si culori. Iese un nene de-acolo si ne arata ca poarta e glisanta si sa tragem de ea. Ohh.. shiet… am scapat de alte emotzii.

Aveam o bere in buzunaru lateral de la sac. Au fost doo – dar la stilu’ de condus a lu’ sefu’… a sarit una. Cine stie pe unde.
Luam berea si iesim. Mi-au placut scaunele – facute din benzi elastice, foarte comfortabile.
Am avut si spectatori: doo shoparle. Pe tavan, of course.
Am picat latzi. Inainte de asta ne-am uitat la tv – astia au mai multe posturi de filme cat are Europa intreaga. Parca eram la cinema: filme super noi, super cunoscute (am vazut Spiderman, BadBoys si 2 Fast 2 Furious doar cat am butonat 5 minute) – si multe alte filme pe care nu mi le amintesc acum.
Anyway… nu stiu cand si cum am adormit.

Ne-am trezit pe la 7.(tarziu!!)
Dush, ekiparea si vamos a la playa.
Mergem in statia de autobuz sa pick-up one pentru Manuel Antonio, 6-7km away.
Ne-am notat si orele de plecare spre San Jose (asta ptr. intoarcere) Doar ne-am notat si nimic altceva. Aici e alta aventura.
our bus station to get back to San Jose

Manuel Antonio

Dupa un drum ciudat (pante abrupte, vai ‘abrupte’) coboram acolo unde au coborat totzi. Manuel Antonio. Central.
Manuel Antonio Map
Cautam din priviri un restaurant ceva… nu ne bausem cafeaua, n-am mancat nimic.
Gasim o kestie. Ne asezam. Ne uitam le preturi. Damn…
Gasim alta kestie. Italiana.(“Gnam” parca se numea) Stam. Luam cate o cafea americana – ca aia ni s-a spus ca e cea mai mare. Intrebam de o banca ceva – aveam nevoie de bani ptr. intors si alte kestii – sa fie de siguranta, ca poate bancile nu lucreaza cand vrem noi – mai ales ca e weekend.
Nu s-a spus ca vreo 200 metri in deal si facem stanga. Erau 2km actually.
Faza super cool a fost ca in drum spre acel loc ne-am intalnit cu bossu’ care ne-a facut plinu de lichiditati ca sa nu mai batem drumu’ de 2km.
In drum spre acea locatie am facut poze: iguane si maimutze. Tones of them. Fluturi si pasarele. Aaa.. si un ‘somnoros’ din ala… “lenes” sau cum se mai keama.
Cateva poze: Sábado, 22 Noviembre

Si un avion transformat in restaurant. Cica are si o poveste – n-a fost nimeni sa ne-o spuna – era prea devreme pentru ei.
El Avion

Coco Beach Hotel

Acolo ne-am cazat – e putin mai in deal, cam 100m de intrarea pe plaja, in jungla. Jungla, da!
Vedeti aici harta (google maps) – mai la vale e plaja (5min) si tot mai la vale incepe si parcul. Si aici obisnuiam sa facem baie.
Imi aduc aminte ca stateam la masa si asteptam micul dejun cand am auzit un urlet de KingKong in jungla.
Ne-am racit toti. Including coreean woman (the owner).
N-am aflat ce-a fost aia. Sau ce fel de animal ar fi putut skoate urletu’ ala. Cert e ca maimutzele sareau din copac in copac ca popcornu’… ei le spun “monos”. Dar alea sint foarte mici si scot niste tipete mici si ascutite, nu sint suparatoare – zici ca sint pasarele.
So, as we speak e inca o enigma ce-a fost ‘aia’.

Cazarea a fost cu 10$ mai ieftina decat spun ei pe site – cred ca din cauza concurentzei – in zona mai era un hotel, putin mai luxos cu camere de la $60 la $80 cu piscina si plaja proprie. Neinteresant pentru noi, deoarece aveau tv si bukatarie proprie ceea ce noua ne erau complet inutile. Daca ajungeam in camera ajungeam pentru a dormi si nu a ne pierde timpul de somn cu tv-ul. Acolo pici lat de somn/oboseala… no tv needed.
Aeru’ conditionat e o conditie de baza aici – cum e la noi la Costinesti o camera ce are apa calda. :)

Later on: la plaja, la aligatori, Maria, somnu’ de parleala, cocktails and many more.
Va povesteam ca doar am dat de portzile iadului. O sa vedeti cum e dincolo de portzi.. soon.

5 comments

  1. la masini e mai periculos sa fac poze – mai ales noaptea (cand ies pe-afara alea ‘grele’). Oricum, sint multe Honde (din alea mici – model vek). Nu prea vezi ‘europene’ – cica ar fi extrem de scumpe.

    Reply

  2. cam tremurate pozele alea facute la crocodilieni … sau o fi fost aparatul de vina ?

    Reply

  3. Damn daca stiam iti dadeam Bertonele sa il bagi in bagaj si sa faci trade acolo cu cateva japoneze, oooppsss, am uitat ca daca bagai bertonele in bagaj in momentul de fata era LOST impreuna cu hainele tale :P

    Reply

  4. Ce de aventuri domne’
    Sigur n-ai incercat nimic din ofertele localnicilor? :P

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *